Salut!

Salut!
Bine ati venit in minunata lume a rocilor si mineralelor!















Ziarul

marți, 11 mai 2010

"Proprietatile metafizice ale cristalelor"

       Nu pot sa ma aptin sa nu comentez ceva pe aceasta tema. Dupa parerea mea este una din cele mai mari prostii pe care le-am auzit, la fel de mare ca zodiacul. S-a format o adevarate religie in jurul cristalelor, cum ar fi New Age sau Wicca. In SUA, in orasul Taos (New Mexico) Katrina Raphaell a infiintat Crystal Academy. In ultimii 20 de ani au aparut si la noi o gramada de carti si reviste in care se vorbeste despre proprietatile metafizice ale cristalelor. S-a vorbit chiar despre o asa zisa constiinta a cristalelor, care inainte de folosire in cristaloterapie trebuie curatate si incarcate energetic. Cica trebuie sa va purtati frumos cu ele sa nu se supere...ha ha ha. Din curiozitate am citit si eu cate ceva. Dati o cautare pe Google despre cristale si veti vedea ca aproape fiecare articol incepe cu prezentarea legendelor referitoare la anticul continent Atlantida, despre cristalele care generau o energie gigantica pentru orase intregi si cum, datorita modului abuziv in care s-au folosit aceste energii, intreaga civilizatie a disparut. Sa mori de ras...Nici macar nu se cunoaste daca Atlantida a existat sau este doar o legenda, iar unii mai destepti ca toti i-au si facut istoria. Altii afirma ca in varful piramidelor egiptene erau plasate cristale avand scopul de a canaliza energia macrocosmica in aceste structuri geometrice perfecte. Oricum cert este multe civilizatii, culturi si popoare au utilizat cristalele si pietrele pentru o multitudine de scopuri—de la vindecare si protectie pana la cele mai profunde initieri. De-a lungul timpului, omenirea a utilizat puterea cristalelor si a pietrelor in scopuri diferite.
       "Cele mai vechi legende despre cristalele magice ne duc la Atlantida. Se presupune ca oamenii acestei rase avansate foloseau cristalele pentru a canaliza si utiliza energia macrocosmica. Se prea poate ca aceasta civilizatie legendara, posesoare a unei stiinte avansate, sa fi folosit cristalele pentru a produce raze de lumina de care se serveau in scopul comunicarii telepatice cu propriii stramosi. De asemenea, ei foloseau puterea cristalelor in diferite scopuri practice. Se crede ca unul dintre motivele distrugerii acestui mare continent a fost utilizarea cunoasterii sacre in scopuri egoiste. Legenda spune ca, inainte ca Atlantida sa fie distrusa, inteleptii au dorit sa pastreze cunostintele mostenite. Ele nu au fost scrise in carti de teama ca nu vor supravietui cataclismelor. In intelepciunea lor, batranii Atlantidei au incarcat anumite cristale cu informatii si le-au reintrodus in pamant, avand convingerea ca ele vor fi redescoperite in momentul in care omenirea va fi pregatita sa primeasca intelepciunea inmagazinata in ele. Supravietuitorii Atlantidei au inceput o noua viata, continuand sa transmita cunostintele despre cristale in Egipt, America de Sud si Tibet. Pe baza informatiilor referitoare la structurile cristaline si urmand modelul marilor temple ale Atlantidei, ei au construit piramide. Forma geometrica piramidala perfecta amplifica legile fizice ale cristalului si canalizeaza energia universala de inalta frecventa in pamant. De altfel, se considera ca initial marea piramida din Egipt avea in varf un cristal urias prin care energia cosmica era captata si amplificata. De-a lungul timpului, cunoasterea puterii si a potentialului energetic al cristalului a fost folosita cu scopuri josnice. Multe din informatiile valoroase au fost pierdute astfel, dar unele au ramas si transpar in diferite culturi si civilizatii de-a lungul istoriei. In Biblie (Exodul) se mentioneaza faptul ca placa pentru piept a unei armuri, confectionata din 12 pietre pretioase, combinate si dispuse pe 4 randuri, i-a dat lui Aaron puterea lui Dumnezeu. Desi nu se cunosc pietrele pretioase folosite, se presupune ca ele i-au conferit incredibile puteri spirituale". (In primul rand nu era armura, ci vesmant special de slujire in fata chivotului legii, iar pietrele sunt descrise, dar nu toate pot fi identificate azi:
sardeon, topaz, smarald, rubin, safir, diamant, opal, agat, ametist,hrisolit, onix si iaspis).
       Parerea mea este ca aceste lucruri sunt doar superstitii. Ni se da exemplu mereu Biblia care descrie pieptarul marelui preot a lui Israel. Departe de a avea vreo functie metafizica, cele 12 pietre pretioase de pe pieptar au doar rol simbolistic (Biblia este plina de simbolistica) reprezentand cele 12 triburi ale lui Israel. Citisem carti ale lui Dan Seracu (saracul de el...bate campii cu gratie) in care erau descrise aceste proprietati ale cristalelor si utilizarea lor in meditatie. Nu pot sa nu ma minunez de prostia unor oameni. Din pacate New Age a luat un mare avant in Romania in ultimii 20 de ani, asa incat foarte multe clustere de cuart de o frumusete umitoare au fost sparte cu ciocanul pentru a se obtine cristale individuale. Apropo: fata aia de isi zice Urania este sanatoasa la cap? Am serioase indoieli ca ea chiar crede ce spune, dar cum prosti sunt destui...
       Intradevar, una dintre cele mai interesante proprietati ale cristalelor de cuart este piezoelectricitatea, folosita la masurarea presiunii, a frecventelor teleradio, la electrozii de aprindere a gazelor, dar de aici pana la paranormal este cale lunga.

miercuri, 5 mai 2010

Cuartul de Brandberg.

       Brandberg este un munte de granit situat in NV desertului Namib, aproape de coasta, in regiunea Damaraland. Desertul este cel mai vechi din lume, iar muntele Brandberg este cel mai inalt din Namibia, 2573 m, intins pe aprox.650 km patrati. Aceasta regiune este casa elefantilor si a rinocerilor negri adaptati la conditiile dure de mediu. Considerat un loc mistic, acest munte prezinta o abundenta de roci pictate si gravate care atesta o locuire din cele mai vechi timpuri. Localnicii il numesc muntele Daures, adica muntele de foc, datorita frumoasei culori portocalii rosiatice de la apusul soarelui. Populatia Herero il numeste Omukuruvara, adica muntele zeilor.
       Principalul component al granitului de Brandberg este feldspatul, un mineral care poate avea o culoare rosie sangerie. Acest munte este un masiv granitic intrusiv care a fost expus de eroziunea stratelor terestre ca urmare a despartirii continentelor Sud American si African. In peisajul din jur se mai gasesc cateva masive asemanatoare ca Spitzkoppe, Otjohorongo, dar cel mai important si mai mare dupa Brandberg este Erongo. Stratele orizontale de bazalt si dyk-urile de dolerit sunt marturia unui scenariu geologic complex care a luat nastere cu peste 600 mil. ani in urma. Majoritatea trasaturilor geologice vizibile in zona dateaza din ultimii 120 mil. ani. In asa numita padure pietrificata de la N de Brandberg se gasesc exemplare fosilizate de conifere de pana la 30 m lungime, dovada ca o padure intinsa si umeda acoperea zona la un moment dat. Aceeasi zona prezinta urme de tillite, lasate de o imensa platforma glaciara care acoperea o mare parte din Africa la inceputul Carboniferului (Paleozoic sup.). Gresia rosie care apare in special la N de Brandberg este o ramasita a unor mari depozite de nisip, care au urmat periodei glaciare. Uneori vechile dune sunt clar vizibile, in timp ce in alte parti se observa depresiuni si vai care au fost umplute cu namol fin si nisip deasupra. La sfarsitul Permianului, aceste depozite au fost acoperite cu straturi de lava bazaltica de pana la 800 m grosime, care au acoperit parti din America de S si Africa de S. Ramasitele acestor curgeri enorme formeaza azi Muntii Goboboseb, la SV de Brandberg. Eroziunea glaciara, eoliana, precipitatiile si diferentele de temperatura au indepartat mare parte din rocile ce imprejmuiau intruziunea Brandberg, asa ca azi masa de granit se ridica la peste 2500 m de desertul inconjurator. Structura geologica a muntelui arata ca granitul a urcat printr-o uriasa pipa vulcanica de aprox. 25 km diametru, fara sa iasa la suprafata, racindu-se sub scoarta. Caldura generata de acest eveniment a dus la un metamorfism termic de contact, ce se prezinta ca o serie de terase cu roci inchise la culoare in jurul muntelui. In multe locuri sunt indicii ca masivul s-a inaltat, apoi a coborat usor. Sunt multe falii geologice in granit, unele continand vine de cuart, de la procese hidrotermale ulterioare. O trasatura importanta a granitului de Brandberg este forma de ceapa, clar vizibila pe zone largi ale rocilor expuse. Crapaturile paralele cu suprafata si faliile perpendiculare acumuzeaza preciptatii si sustin vegetatia.
       Metoda de datare absoluta cu K-Ar pentru complexul de intruziuni magmatice Brandberg, indica varsta Cretacicului timpuriu, 135,2 plus minus 1,5 la 125,4 plus minus 1,3 mil.ani si sugereaza o perioada destul de lunga de activitate.


        Cristalele de cuart provenite din aceata zona au trasaturi uimitor de frumoase si datorita istoriei si misticismului zonei sunt considerate incarcate energetic, avand capacitati metafizice deosebite (lucru cu care eu personal nu sunt de acord, aceasta tinand mai mult de New Age decat de geologie). Sunt de obicei foarte scumpe, ajungand si la mii de dolari. Caracteristice pentru Brandberg sunt cristalele cu incluziuni de lut si/sau fluide, bule de apa sau gaz (cuart enhydro), lepidocrit, oxid de fier ce da culoare rosie deosebit de frumoasa, hematit, la fel, da culoare rosie cristalelor, apoi ametiste si cristale fumurii (deseori apar impreuna pe acelasi cristal). Se gasesc de asemenea cristale sceptru normale sau inversate, clustere de cuart transparent sau ametist, adesea impreuna. Foarte multe cristale prezinta "fantome" interne, formate cand un cristal deja format a fost acoperit de alte straturi de crestere (de calitate mai buna sau mai slaba). Aceste cresteri in diferite etape sunt caracteristice zonei. Unele cristale prezinta "ferestre" in forma de piramide, incredibil de frumoase. Din pacate, aceste cristale prezinta adesea fracturi interne, dar cele perfecte ajung la preturi enorme. Stralucirea si culoarea acestor cristale este incredibila si le face destul de usor de recunoscut de cunoscatori, fiind unice in lume. In trecut s-au exploatat, in special din partea vestica a masivului. Azi zona este declarata Parc National si orice activitate miniera este interzisa cu desavarsire, asa ca mai nimic nu iese de acolo. Majoritatea cristalelor de pe piata ce poarta denumirea de Brandberg provin dintr-o zona aflata la 25 km SV, M-tii Goboboseb, dar sunt la fel de deosebite.













































        Am si eu un asemenea cristal de cuart de Brandberg pe care l-am achizitinat de pe eBay, de la un magazin geologic renumit din Africa de S. Omul respectiv este colectionar recunoscut pe plan mondial si aduna personal minerale de la minerii din toata Africa. Desi cristalul meu nu este foarte scump (am dat pe el 60 dolari, plus trasportul), sunt foarte mandru de el, datorita frumoasei culori rosiatice si a formei deosebite de cruce perfecta. Dimensinea lui este de 8 cm inaltime si inafara de simbolul crucii prezinta la baza o gramada de varfuri cu "fantome", incluziuni de ajoit verde albastrui (pe cristalul mare), plus o incluziune de 2 cristale mici de pirita incredibil de frumoase,vizibile doar cu lupa.

sâmbătă, 1 mai 2010

Falsificarea fosilelor

       Daca va veti apuca vreodata de colectionat fosile, aveti doua posibilitati: fie mergeti personal pe teren, ceea ce este mai dificil, necesita efort si mult timp de cautare, fie le cumparati. Pe teren va fi dificil sa gasiti piese deosebite si rare din primele incercari. Multi colectionari isi extind colectiile cumparand piese, ceea ce este destul de riscant, deoarece nu se stie daca fosila este autentica si care este pretul ei corect. Pentru un colectionar este foarte important sa stie daca o fosila este reala, sau o replica, si de unde provine aceasta (in cazul necunoasterii locului de provenienta, valoarea scade semnificativ). Desi o replica poate fi foarte frumoasa, si imita piese foarte scumpe, ramane totusi o replica. Daca alegeti sa cumparati o faceti fie dintr-un magazin geologic (nu am auzit sa existe asa ceva in Romania), fie din targurile de minerale, roci si fosile, fie de pe internet, in acest caz nu aveti la dispozitie decat cateva poze si o mica descriere. Cand achizitionati ceva de pe internet urmariti intotdeauna cateva chestii:
-urmariti calificativele vanzatorului, fiti atenti daca are negative
-daca are mai multe fosile foarte asemanatoare, sigur sunt falsuri
-daca mai multe fosile sunt pozitionate pe aceeasi matrice si exista o distanta regulata intre ele, sunt falsuri.
-asigurati-va ca specimenele de pe roca ar fi putut trai in acelasi mediu si in aceeasi perioada.
-daca vedeti vreo fosila stand pe matrice ca la fotograf, fiti suspiciosi, animalele naturale au fost fosilizate in diferite pozitii si nu stau perfect.
-fiti atenti ca piesele puse la vanzare sa nu apartina vreunui muzeu sau altei institutii si sa aveti probleme cu legea. Am gasit odata un amonit pe Okazii care avea numar de inventar pe el si fusese probabil furat de pe undeva.
-in general fiti foarte atenti la fosilele provenite din China si Maroc.
-fiti atenti ca piesele sa nu constituie obiecte de patrimoniu in tara de origine si sa fie ilegal comertul cu ele.
       Iata o lista cu fosilele care se falsifica cel mai des:
-fosile de pasari
-fosile de pterozaur
-cranii si oase de dinozauri
-gheare de dinozaur
-oua de dinozauri
-cranii si oase de mamifere
-ichtyozauri
-broaste
-testoase
-insecte si alte artropode
  • Ouale de dinozaur care se gasesc de vanzare pe eBay nu au prea multe sanse sa fie reale. Acestea se fac din rasini sintetice, ciment sau alte materiale.
  •  Chihlimbarul poate fi falsificat foarte usor din plastic sau diferite rasini sintetice.Este destul de greu de verificat autenticitatea lui,desi exista cateva metode.De multe ori se vand pe piata bucati de copal (chihlimbar tanar) la pret de chihlimbar autentic. Chihlimbarul autentic poate contine resturi fosile vegetale (polen,flori,frunzi,lemn) si animale (insecte,mici vertebrate),dar in aceste caz pretul este destul de piperat la sute si chiar mii de dolari.Daca vedeti fosile extraordinare in chihlimbar la preturi modice ganditi-va de doua ori inainte sa cumparati.In chihlimarul real,fosilele sunt distorsionate,chircite si nu stau ca la fotograf...
 
  • Insectele sau alte artropode se pot pune pe o placa reala de calcar, peste care se adauga solutii cu praf de calcar. Cand se intareste este foarte greu de deosebit.
  • Uneori se vand fosile frumoase (cum sunt de exemplu pesti sau insecte in placi de calcar), care sunt reale, dar au fost pictate pe matrice folosindu-se vopsele acrilice. Vedeti in poaza diferenta dintre o fosile pictata si aceeasi fosila, naturala curatata de vopsea.


  • Una din cele mai mari probleme pe piata de profil o reprezinta trilobitii falsificati. Au fost inselate in acest fel chiar si mari muzee ale lumii. Trebuie remarcat ca scoaterea trilobitilor din afloriment este o metoda dura care se face prin spargerea rocilor cu ciocanul. In acest caz, multe din piesele veritabile vor prezenta ciobiri sau crapaturi, care vor prezenta urme de raparatii prin lipire. Asta este ok, dar din pacate marocanii au obiceiul de a lipi si parti de la trilobiti diferiti. Asa am vazut odata un trilobit devonian din specia Calymene care semana mai degraba cu un miriapod. Unii chiar adauga pieselor veritabile spini, filamente sau alte elemente nesepecifice animalului respectiv pentru a parea specie rara. marocanii sunt experti in asa ceva. Pe Youtube gasiti o gramada de filmulete in care acestia pot face o fosila de trilobit in cateva minute. Mulajele sunt cel mai des intalnite. De obicei se mixeaza ciment cu particule de gresie naturala si se pune intro forma la uscat, apoi fosila rezultata se vopseste in diferite culori. Daca va veti uita cu atentie veti vedea ca aceste fosile nu sunt incrustate in piatra, sau veti vedea mici bule de aer. Aceste fosile se pot recunoaste adesea prin lipsa stratului chitinos specific trilobitilor.Multi marocani falsifica trilobiti folosind elemente din plastic sau rasini lipite pe matrice. O metode de verificare este folosirea unui ac fierbinte, daca se topeste este fals.





        Iata si trilobitii autentici din colectia mea personala, in ordinea pozelor:
-Elrathia kingi, Cambrian mediu-510 mil.ani
-Coltraenia oufatenensis (Treveropyge)-Alnif, Maroc,Devonian mediu-395 mil.ani
-2 trilobiti Metacanthina issoumorensis (Asteropyge)-Alnif, Maroc, Devonian mediu-395 mil.ani
-2 trilobiti Flexycalimene sp.(unul rulat in pozitie de aparare)-Maroc, Ordovician 450 mil.ani